E stare de dor...

Ma uit pe geam...ninge...iar...pentru a treia oara iarna asta...deja sunt satula de albul de afara...ma uit pe geam si am o stare de dor...
Mi-e dor de vara...de acum 6 luni, cand plangeam ca e cald, ca nu pot respira, ca ma arde soarele...dar tot imi e dor...de mare, de linistea ei, de albastrul tulbure al valurilor ei, de crestele ce o limiteaza, acele creste pe care stateam zgribulita la 6 dimineata in praf, savurand tigara dupa tigara in asteptarea magiei de culoare de pe cer...acele nuante parca smulse din paleta de culori a unui pictor ce se impleteau pe cer atat de armonios printre nori...epava ruginita din larg care asteapta sa fie luminata de mandrul soare, isi asteapta exploratorii cu drag si dor...si apare...falos ca un rege, soarele, ce imi lumineaza mai apoi drumul prafuit spre casa...ma bag in pat si adorm in timp ce urechile mele inca mai aud muzica din seara ce tocmai a trecut pe langa mine, iar gandurile mele zboara la toate acele momente ce mi-au incantat privirea...la toate persoanele intalnite acolo...in lumea mea, in casa mea de vara, in universul meu...ma simt euforica, libera si indragostita...visez, din nou, sa ma trezesc la 6 dimineata, sa fug spre gara, sa ma urc in accelerat...acel accelerat de 7:30 care ma duce la mare, sa stiu ca in maxim 5 ore sunt in gara, sa pot fugi pana la nisipul ars de soare, sa imi plimb picioarele desculte prin el, sa ma racoresc in valurile marii...

E stare de dor...mi-e dor de Costinesti...de White...

Durerea...

Bratele tale nu se mai deschid ca inainte atunci cand ma vezi;ai vrea sa fugi...te-ai saturat de mine...poti sa negi dar se citeste pe chipul tau "Nu mai vreau sa o vad"...Cu fiecare gand te-ndepartezi incet de mine...
Inima-mi parca nu mai bate...se aude din ce in ce mai incet prin peretii de celule...dar nu mai conteaza,oricum ea bate mereu pentru altul,o sa trec si peste tine...nu mai vreau sa te vad,aici se termina din nou o fila gri a vietii mele...poate ar fi fost neagra daca mi-as fi pus sperante in tine...dar n-am facut asta...
Maine poate o sa apara un altul si apoi un altul si nu ma voi mai gandi la tine...doar sunt curva gandirii mele...sufletul mi-e un bordel...intri,te hranesti cu el,te satisface,iti da tot ce e bun din el si apoi pleci,dar niciodata nimeni nu revine,in schimb isi lasa scrijelit numele pe patul in care a fost satisfacut...Pe patul acesta sunt multe nume,nimeni nu le vede,dar ele exista,si cu fiecare zi in care ma gandesc la unul din acele nume,literele devin mai adanci...mai greu de sters...
Ucide-ma...ucide-ma asa cum am ucis eu toti acei trandafiri ce i-am presat in carti si acum zac in camera ce le este mormant...ce ne este mormant...caci si eu si ei suntem sortiti sa putrezim prin timp aici...

Si acum...

Acum poate am sa dorm, poate am sa reusesc in cele din urma sa imi odihnesc ochii in liniste visand la ce va urma, la acea libertate despre care va vorbeam acum cateva posturi...da, mi se va implini un vis, voi evada din cosmarul acestor patru pereti ce m-au tinut captiva inca din copilarie...voi scapa de EL, de teama mea, de "omul" ce imi bantuie visele, imi tulbura viata...de cel ce ma adus aici, "omul" ce m-a innebunit...

-Deci...tu esti...?
-Sunt...nu stiu...Iti pot raspunde peste cateva zile? Acum nu stiu cine sau ce sunt...

Ajungi in unele momente sa te pierzi de realitatea din jur si sa uiti cine esti, sa nu iti mai poti auzi gandurile clar, sa nu mai stii ce iti doresti...
Eu m-am pierdut de realitate...am o realitate a mea, plina de vise si sperante, dar stiu ca in curand toate acestea se vor narui si eu ma voi trezi tot in patul meu, tot in sanul familiei mele...sunt doar vise, iar dorinta mea de a evada probabil se va face scrum curand...ma vad ca o persoana plina de curaj si gata sa infrunte pe oricine pentru a incepe o noua viata, dar asta nu sunt eu...

"Hei, te-ai trezit...bun venit inapoi in lumea noastra...aici iti e locul...sa nu uiti asta"...Da, m-am trezit...blocurile sunt iar gri, fetzele triste si monotone si-au gasit iar locul pe trotuare, in masini, metrouri, tramvaie, incerc sa imi smulg un zambet, dar nu pot...ma simt captiva in aceasta cusca a societatii lipsite de culoare, nici macar soarele nu o mai incalzeste, totul e acoperit de nori si e gri...da, e toamna...inca nu au aparut frunzele uscate, singura culoare a acestui anotimp...acele nuante de rosu atat de calde ce iti lumineaza sufletul pentru putin timp...astept sa ma plimb prin acest amestec de culori ca o pensula in mana unui pictor ce asterne pe panza lui vopsele de uleiuri in tonuri pastelate...O banca in parc imi striga numele, ma cheama sa stau zgribulita pe ea cu o cafea in mana, o tigara aprinsa si o carte captivanta...

Da...acesta e anotimpul meu...momentul in care pot gandi cel mai bine, momentul in care realizez cine sunt...
E frig acum, ma duc sa imi pun hanoracul pe mine, astept sa termin tura si ma voi duce sa imi caut banca...Pana atunci mai lasa-mi cateva zile si am sa iti pot spune cine sunt cu adevarat...

Fata din cripta...

Din lipsa de noi tulburari afective ce merita asternute aici, m-am gandit sa incep sa postez poezii mai vechi...there you go :

Fata din cripta


In cripte din intuneric
Sta trupul meu ascuns
Si asteapta...

Asteapta o fiinta pura
E slabit si vrea sa se hraneasca,
Cu sange nobil...

Tarziu, in noaptea sinistra,
Apare printul, a mia oara...
Si simt cum trupul se-nfioara...

Cu fiece pas, puterea-mi creste, si...
Trupul se napusteste la gatul alb,
Al dulcei lui fapturi...

Cu fiece strop, trupul meu renaste,
Al sau insa...parca piere
Si nimic nu mai cere...

Cu un simplu sarut cu buze insangerate
Tanarul renaste...si fuge...
Ca seara sa apara din nou...

Iar ea tacuta ramane in urma
Si spera maine sa mai vina...
Asa cum face de secole...

timpul trece...ranile raman...

A trecut un an de cand...stii tu...de cand mana mea nu a mai fost a ta...de cand inima mea a uitat sa iubeasca...de cand ai plecat...da...doar un an a fost, dar parca a trecut o vesnicie...timpul a trecut, iar zbuciumul inimii mele a disparut...nu mai doare sa ma gandesc la tot ce a fost...in schimb incep sa simt lipsa unui EL langa sufletul meu...unul sa iti semene, dar sa fie cu mult mai bun decat tine...
Sunt atatea locuri prin care trec, unde ne-am lasat impreuna urma...zambesc tacut si merg mai departe...mi-e dor...dar nu as mai imparti asa ceva cu tine...nu...niciodata nu as mai face greseala de a te iubi...
Iti mai aduci aminte cand...hm...cand...stai asa...nu imi mai amintesc...am uitat oare toata perioada aceea?! Sau e doar mintea mea ce refuza sa isi mai aminteasca?! Nu stiu...dar imi e bine asa...

solitudine...

Iar se cuibaresc in sufletul meu acele sentimente de care fug...furie, teama, nevroza...ma ajung din urma si tot ce vreau e sa ma ascund de ele, sa ma inchid intr-o camara unde nici macar tu nu m-ai putea gasi...
Sunt satula...satula de lacrimile sarate ce mi se scurg zilnic pe obraz, de isteriile mamei si scandalurile idiotului acela...as vrea sa fug in largul lumii...sa caut alinarea in alte locuri, in fata marii...da, acolo as vrea sa fiu acum...sa stau sa o ascult, sa ii privesc calmul din timpul zilei, iar noaptea sa ii ascult murmurul agitat...da...ea stie sa ma asculte, sa imi linisteasca sufletul, sa ma spele de pacate...da-i sufletului meu o alta viata, da-i sansa sa o ia de la capat...renaste-ma...si lasa-ma pe o plaja pustie sa te privesc tot restul vietii...