E stare de dor...

Ma uit pe geam...ninge...iar...pentru a treia oara iarna asta...deja sunt satula de albul de afara...ma uit pe geam si am o stare de dor...
Mi-e dor de vara...de acum 6 luni, cand plangeam ca e cald, ca nu pot respira, ca ma arde soarele...dar tot imi e dor...de mare, de linistea ei, de albastrul tulbure al valurilor ei, de crestele ce o limiteaza, acele creste pe care stateam zgribulita la 6 dimineata in praf, savurand tigara dupa tigara in asteptarea magiei de culoare de pe cer...acele nuante parca smulse din paleta de culori a unui pictor ce se impleteau pe cer atat de armonios printre nori...epava ruginita din larg care asteapta sa fie luminata de mandrul soare, isi asteapta exploratorii cu drag si dor...si apare...falos ca un rege, soarele, ce imi lumineaza mai apoi drumul prafuit spre casa...ma bag in pat si adorm in timp ce urechile mele inca mai aud muzica din seara ce tocmai a trecut pe langa mine, iar gandurile mele zboara la toate acele momente ce mi-au incantat privirea...la toate persoanele intalnite acolo...in lumea mea, in casa mea de vara, in universul meu...ma simt euforica, libera si indragostita...visez, din nou, sa ma trezesc la 6 dimineata, sa fug spre gara, sa ma urc in accelerat...acel accelerat de 7:30 care ma duce la mare, sa stiu ca in maxim 5 ore sunt in gara, sa pot fugi pana la nisipul ars de soare, sa imi plimb picioarele desculte prin el, sa ma racoresc in valurile marii...

E stare de dor...mi-e dor de Costinesti...de White...