Ucide-ma...

Fantezii si vise abstracte aruncate in lanturi, tinute strans sa nu nasca in suflete sentimente profunde ce duc la destramarea ratiunii din noi...ah, tu, gura spurcata ce scuipi din tine tot ceea ce simti, as vrea sa te inchizi pentru eternitate, sa ai buzele cusute cu ata alba plina de sange, sa te doara mai rau decat pe mine, sa te inveti odata minte...sa nu graiesti in veci ale mele sentimente...ah tu inima putreda ce vrei sa renasti, te rog din suflet, mori, si asa sa ramai, uscata si fara pulsatii, vesteda ca o leguma stricata...iti interzic, da, iti interzic sa mai iubesti vreodata, sa mai speri ca te vei inalta ca un Phoenix arzand la cerul albastru...
Inima tampita, mori pentru eternitate...

Scum of the world...

Lumea asta nu a fost facuta pentru mine, ci pentru voi, oamenii monotoni si incuiati care nu stiu sa vada dincolo de regulile scrise...Pentru voi, dezamagirile societatii, care plecati ochii in asfalt in timp ce va duceti la slujbele voastre monotone...pentru viata voastra de zi cu zi care e tot mai lipsita de culoare...Ma doare....ma doare ca voi vedeti in noi niste rebuturi, niste suflete pierdute in drumul spre acea monotonie, ne vedeti total ANORMALI...dar nu suntem, ba chiar pot spune ca voi sunteti aceia, acele anomalii ale societatii in care traim si noi...iar voi, nu faceti decat sa ne poluati sufletul...De ce sa ma schimb eu, omul liber cu gandire proprie, ca sa fiu ca tine, un sclav al societatii, care nu poate fi unic?
Daca intr-adevar existi, ia-mi vederea si auzul, sa pot trai in lumea asta fara a fi influentata de ei, dar lasa-mi vocea, sa pot sa zbier din toti plamanii cand simt ca ma apasa singuratatea...

you'll never be as perfect as you were last summer...

Sunt pierduta in mintea mea, in durerea si singuratatea ce ma inconjuara acum...ai fost ultimul pentru care am putut sa simt ceva, si mi te-am dorit langa mine din tot sufletul, dar inteleg ca nu ai vrut sa fie asa...ce mai conteaza?
Ma adaptez incet, in sinea mea, cred ca deja sunt bine, dar inca doare sa merg singura pe strada, prin aerul rece, fara tine in gand...fara voi toti de altfel...dar mi-e bine...cel putin la suprafata.

In sufletul meu ma intorc in fiecare noapte pe insula, in mijlocul domului si tip...tip din strafundul plamanilor in linistea nopti, urlu si ma zbat in ritm isteric, pumnii mi-s plini de sange lovindu-i de marmura rece...Tremur, iar in momentele de pauza nu aud decat tulburul apei, valurile ce se sparg de ponton...Sunt trista si doare, iar lacrimi nu mai am sa plang, de aceea tip, sa ma descarc, sa va pot uita...

M-arunc in lumea oarba plina de culoare, gata sa lupt pentru tot ce sunt, dar curand ajung sa cad in lumea lor, sa imi pierd lumina si sa ma amestec in intunericul lor...e groaznic, ma sperie, ma pierd, de ce sa fim fortati sa ne resemnam, de ce sa ma sting?! Trec zile, luni de intuneric si apare ceva, cineva care imi aprinde focul si ma coloreaza in mine, si iar sunt gata sa ma avant, sa lupt, sa cred, sa...sa iubesc...si desigur, iar imi vor sterge culorile, iar focul mi-l vor stinge...asa se intampla mereu, dar n-am sa renunt, n-am sa cedez in fata intunericului...am sa lupt de fiecare data cand am sa gasesc chiar si o farama de motivatie, pentru ca nu voi sti niciodata in spatele acelui punct de lumina ce se poate ascunde...prefer sa lupt si sa cad de fiecare data pana am sa ajung la...la tine...cred...oricine ai fi...

Fereastra catre visare...

Intotdeauna mi-a placut pozitionarea camerei mele...am priveliste la cel mai frumos lucru, un apus pe apa...
Desi il vad de atatia ani, inca nu ma satur, mereu ma poate surprinde cu ceva nou...nuantele lui calde ce se impletesc prin nori imi vor fi mereu dragi, iar intr-o buna zi, stiu ca imi vor lipsi enorm...
Azi a fost o mica furtuna...amestec de culoare pe panza unui pictor trist, confuz...numai un astfel de suflet ar putea amesteca asemenea palete de culori si sa rezulte o imagine atat de frumoasa...
Mi-am tras scaunul la geam, cu laptopul in brate si nu fac decat sa privesc cerul si sa scriu...as vrea sa vedeti si voi ce vad eu acum, sigur v-ar trece cateva ganduri melancolice, s-au cel putin v-ati dori sa aveti pe cineva drag langa...eu una stiu ca imi doresc asta...de mult timp, dar de prea putine ori am avut ocazia sa impart momentul acesta cu cineva...cum zicea o persoana pe care am intalnit-o la un moment dat in viata : "Un rasarit sau un apus merita sa il imparti doar cu cele mai speciale persoane, iar daca ele lipsesc din viata ta, atunci nu il imparti."
Aproape ca e intuneric acum, culorile din fata ochilor mei dispar spre a se arata altora...sper doar sa le poata privi cum le privesc eu...
ma simt de parca sufletul meu dispare odata cu aceste culori...asa ca mai bine inchei aici, cat inca mai sunt urme de culoare pe cer...va las totusi o poza de la un alt apus, sper sa va placa:)

tot ce a fost

m-ai ranit...si nu pentru ca nu ma vrei...ci pentru ca din toata lumea asta, tu ai fost singura persoana in care am avut incredere sa imi spuna in fatza orice...si nu a fost asa...
daca tie ti-a luat doua zile sa iti gasesti curajul sa imi vorbesti, mie o sa imi ia o eternitate sa gasesc in mine puterea sa trec peste...sa cred in oameni din nou...
pana la urma nici nu a fost nevoie sa ma uit in ochii tai sa ma sperii si sa ma schimb in rau...a fost in de ajuns sa ma ignori...
iti multumesc ca mi-ai dovedit ca oamenii sunt adevaratele animale...

nu ma mai cauta...
Adio...

Some changes...

Pai...de azi am renuntat la tigari ( sper de data asta sa ma tina ), dar si la cafea...cei drept...nu am renuntat din ambitie proprie...ci de nevoie...incepusem sa am probleme de sanatatea prea mari din cauza lor...asa ca..pana aici...
M-am apucat si de alergat, macar pana cand o sa imi cedeze picioarele...
iar restul schimbarilor nu le pot insirui aici...uneori tre sa mai tii si pentru tine...
Dar sunt fericita cu inceputul asta de saptamana...e cu totul altfel:)
so...wish me luck on this...i really need it:D

damn shit...

i've been feeling pretty sick lately...and i don't know why...maybe it is because i've cut my psychiatric tratement...hell knows...
Given the above circumstances, i've been resting alot in bed and watching movies...now i'm fascinated by Hellraiser...i'm at part 4 out of 8...the first one wasn't so scary, being created in 1987 you can't ask that much from it...by the 3rd it started to be actually gruesome...from the 4th i am expecting some deep horror movie shit:D
That's all i can say for now...i'll be hearing you guys later:)

and so it is...

Incep iar sa ma pierd si sa pierd tot ce e in jur...ma simt iar lasata singura...din fericire, cineva m-a invatat ca doar eu contez in lumea asta...asa ca nu mai doare...
Aseara am avut un vis...m-am trezit din el cu un dor de mare...ma vedeam, ca intotdeauna, plimbandu-ma pe malul marii cu picioarele adancite in nisip, fusta-mi lunga, udata de valurile ce se izbeau violent de mal, o taram alene dupa mine...adunam scoici, melci si stele de mare...culoarea lor, a cerului la rasarit, briza marii, pustiul plajei, totul era perfect...
mi-e dor de calmul tau, deschide-ti bratele si primeste-ma in ele...cufunda-ma in valuri, spala-mi durerea si pacatele la fel ca asta-vara...asteapta-ma, am sa vin cat de curand...

what about some oldies?

Since i have a new blogger friend and he is only writing about music for the moods of the soul, i remembered some old music that i love very much...

So, if you have some time, lurk on this:

The Wannadies - You and me song
Semisonic - Secret smile
Semisonic - Closing time
MGMT - Time to pretend
Brand Van 3000 - Drinkin in L.A.
Nada Surf - Popular
Squeeze - Heavan Knows
Liquido - Narcotic

Ok, ok, I keed...at first i wanted to put only old, wierd and mostly unknown songs...but my mood kind of asked for some MGMT :D
So that's about it...Hope you like it guys :)

Sprijin...

Traia cu-n ranjet fals in lumea lor fara culoare...acel zambet ce il afisezi din politete, sa nu creada cel de langa tine ca nu ii dai atentie sau ca deja te-ai plictisit teribil.Totul era atat de monoton pentru ea, trezit devreme, drumul pana la serviciu, orele de munca, ba chiar si suplimenter, lipsa de interes pentru povestile colegilor, drumul pana acasa, vazut un film si apoi somnul, atat cat se putea...Dar nu isi dorise asa ceva, ba chiar fugise toata viata de rutina.
Prima floare, prima pata de culoare din curtea firmei, se inaltase voios spre cerul mohorat, parca era un mic soare si dorea sa il lumineze...cat tupeu, cata vointa...degeaba...stropii nemilosi au inceput sa cada pe asfalt, pe pamantul ei, pe frunzele ei plapande...curand, au doborat-o, nu mai zambea la fel de frumos, statea culcata in noroi, iar picaturile de ploaie parca ii erau lacrimi..."pana si florile renunta, eu de ce nu as renunta?!" Fumul de tigara se pierdea printre picaturi, in timp ce ea privea dezamagita floarea...cei cativa pasi pana la pata de culoare ii strabatu apasat in ploaie si se apleca la ea, ii sterse parca lacrimile si o propti de gard...un zambet ii rasari in coltul buzelor cand vazu floarea iar puternica...isi dorea sa continue...
Avea si ea un sprijin, la fel cum pata de culoare avea acum zidul, ea il avea pe el...

Uneori nu am nevoie de aripi...

Uneori nu am nevoie de aripi sa pot zbura
Deschid fereastra si privesc asfaltul
Ma trezesc ca-mi iau avant si ma arunc
Stiu sigur c-ai sa vii sa ma salvezi...

Si-mi tai penele incet, una cate una...
Uite-ma cum cad din cer, si-n urma las doar luna...
Si ma zbat in zborul meu, dau din aripi ca nebuna...
E prea tarziu sa ma salvez, sunt una cu tarana...

Si ma trezesc din visul meu, si stiu ca e aievea...
Nici asta-noapte n-ai venit, la fel ca-ntotdeauna
In cine sa mai cred cand singura-s in lume?
Cine-mi va intinde mana cand totul se darama?

the little spartan geek

E un specimen foarte ciudat pot spune, dar in acelasi timp imi este si foarte drag...stiu ca acum va ganditi ca am luat-o razna si nu intelege-ti despre ce vorbesc, dar am sa incerc sa va explic...
E un tocilar dragalas, dar total atipic...n-ai sa il vezi cu pantaloni putin ridicati deasupra gleznei, camasi batranesti, pantofi si ochelarii prinsi cu scotch...chiar nu ai zice ca e un astfel de om...parul putin lungut si-l aranjeaza in fiecare dimineata cate o jumatate de ora, dar mereu ii sta exemplar, ca o adevarata domnisoara, tricourile sau camasile sale ii dau un farmec aparte, blugii usor stransi pe picior ce ii evidentiaza formele, nu ca as avea de unde sa stiu sigur asta, o intalnire in timp real ne este imposibila acum, dar mergand la sala micutul nostru, presupun ca are un posterior remarcat de sexul opus:) sa nu uitam de talentul lui de rockstar autohton pe care il stapaneste mai mult decat bine...incredibil, nu? Nu ai crede ca e descrierea unui tocilar...si totusi e un mic geniu pregatit sa infrunte lumea cu tehnologia:)
Am vorbit atat despre el si totusi nu am abordat partea de spartan...presupun ca aveti in minte imaginea de soldat grec, chipul acela de barbat dur, usor neingrijit, putin barbos, ochii de culoare deschisa, si desigur corpul bine lucrat cu 8 pack-ul photoshop-at...eh, el nu e chiar asa, dar viseaza la asta, ca orice barbat:) in schimb, fata lui dragalasa cu ochisori verzi inspira numai inocenta, dar eu stiu ca adanc in sufletul lui, zace un mic tocilar spartan:)

Si acum gata, am vorbit destul de tine...ti se urca la cap daca mai scriu...somn usor copile, pana data viitoare:)

pauza de gandire...

Voi lua o pauza din lumea voastra, din lumea asta rea in care m-am trezit peste noapte singura si speriata de tot ce e in jurul meu...trebuie sa ma regasesc in mintea si sufletul meu, sa ma pot baza iar pe mine, nu pe voi, toti cei ce m-au dezamagit...
So...Goodbye for now...see you when i'll be 22...

Dorinta...

O scarba si o stare de dezgust imi curge prin vene cand ma gandesc la el, cand imi aduc aminte cum s-a purtat intaia oara si cand realizez ca acum va face la fel...dar are ceva captivant in sinea lui, nu stiu inca ce il defineste, poate ochii inlacrimati pe care i-am vazut aseara sau poate modalitatea prin care incerca sa treaca peste durerea lui...sau poate doar sper ca in sufletul lui exista totusi un gram de omenie...
Si totusi, stiu cat se poate de clar ca este acel gen de tip care sufera cand isi pierde "marea iubire" pentru ca aceasta il lasa pentru ceva mai nou, mai bun, poate chiar mai bogat, iar singura lui modalitate de a reveni la normal este sexul fara limite, obligatii sau sentimente...si uite asa se nasc "curvele" pe care chiar el nu le sufera...curvele care il ranesc...care ii pun lacrimi in ochii lui ceresti...
Da, stiu foarte bine cine e, ce ii poate pielea si ca ma va rani...dar nici de data asta nu vreau sa ma invat minte si am sa ma las purtata in plasa lui...

She's going crazy...

Sta in pat, cu spatele sprijinit de perete si privea in gol...o singura melodie se auzea din calculatorul ei, o melodie trista, lenta, ale carei acorduri curgeau lin in jurul ei...curand mii de ganduri au inceput sa i se invarta in minte, amintiri din insignifianta-i viata...fara sa se lase asteptate, lacrimile incep sa ii brazdeze obrazul palid..."oare ce rost am in lumea asta?! cand am sa imi gasesc linistea?!", se intreba ea in pustiul de lumina ce o invaluia...si atunci a realizat, visele nu aveau sa ii devina realitate, regretele aveau sa ii curga mereu prin vene, iar singuratatea avea sa ii fie singurul prieten...s-a linistit...incetul cu incetul, lacrimile au incetat sa mai curga, suflul i-a revenit la normal, iar tristetea de pe chip s-a preschimbat in indiferenta..."s-a sfarsit totul, o luam de la capat...un nou inceput...oare?!...poate nu, poate doar sper sa se schimbe totul, dar nu va fi asa in cele din urma, dar nu mai conteaza, nu imi pasa ce va fi..."
Ploua, e liniste si doar un vant schimbator se mai aude...deschide geamul si isi aprinde o tigara...toate acele ganduri sunt invaluite in fum acum...ultimul fum ii invadeaza plamanii, arunca tigara, iar geamul revine la rolul sau de a o izola de lumea de afara...patul o primeste in "bratele" sale, iar perna ii este inca odata sprijinul pe timp de noapte...geana pe geana, ochii i se inchid..."e timpul sa te odihnesti, copila a Lunii..."

E stare de dor...

Ma uit pe geam...ninge...iar...pentru a treia oara iarna asta...deja sunt satula de albul de afara...ma uit pe geam si am o stare de dor...
Mi-e dor de vara...de acum 6 luni, cand plangeam ca e cald, ca nu pot respira, ca ma arde soarele...dar tot imi e dor...de mare, de linistea ei, de albastrul tulbure al valurilor ei, de crestele ce o limiteaza, acele creste pe care stateam zgribulita la 6 dimineata in praf, savurand tigara dupa tigara in asteptarea magiei de culoare de pe cer...acele nuante parca smulse din paleta de culori a unui pictor ce se impleteau pe cer atat de armonios printre nori...epava ruginita din larg care asteapta sa fie luminata de mandrul soare, isi asteapta exploratorii cu drag si dor...si apare...falos ca un rege, soarele, ce imi lumineaza mai apoi drumul prafuit spre casa...ma bag in pat si adorm in timp ce urechile mele inca mai aud muzica din seara ce tocmai a trecut pe langa mine, iar gandurile mele zboara la toate acele momente ce mi-au incantat privirea...la toate persoanele intalnite acolo...in lumea mea, in casa mea de vara, in universul meu...ma simt euforica, libera si indragostita...visez, din nou, sa ma trezesc la 6 dimineata, sa fug spre gara, sa ma urc in accelerat...acel accelerat de 7:30 care ma duce la mare, sa stiu ca in maxim 5 ore sunt in gara, sa pot fugi pana la nisipul ars de soare, sa imi plimb picioarele desculte prin el, sa ma racoresc in valurile marii...

E stare de dor...mi-e dor de Costinesti...de White...