-Deci...tu esti...?
-Sunt...nu stiu...Iti pot raspunde peste cateva zile? Acum nu stiu cine sau ce sunt...

Ajungi in unele momente sa te pierzi de realitatea din jur si sa uiti cine esti, sa nu iti mai poti auzi gandurile clar, sa nu mai stii ce iti doresti...
Eu m-am pierdut de realitate...am o realitate a mea, plina de vise si sperante, dar stiu ca in curand toate acestea se vor narui si eu ma voi trezi tot in patul meu, tot in sanul familiei mele...sunt doar vise, iar dorinta mea de a evada probabil se va face scrum curand...ma vad ca o persoana plina de curaj si gata sa infrunte pe oricine pentru a incepe o noua viata, dar asta nu sunt eu...

"Hei, te-ai trezit...bun venit inapoi in lumea noastra...aici iti e locul...sa nu uiti asta"...Da, m-am trezit...blocurile sunt iar gri, fetzele triste si monotone si-au gasit iar locul pe trotuare, in masini, metrouri, tramvaie, incerc sa imi smulg un zambet, dar nu pot...ma simt captiva in aceasta cusca a societatii lipsite de culoare, nici macar soarele nu o mai incalzeste, totul e acoperit de nori si e gri...da, e toamna...inca nu au aparut frunzele uscate, singura culoare a acestui anotimp...acele nuante de rosu atat de calde ce iti lumineaza sufletul pentru putin timp...astept sa ma plimb prin acest amestec de culori ca o pensula in mana unui pictor ce asterne pe panza lui vopsele de uleiuri in tonuri pastelate...O banca in parc imi striga numele, ma cheama sa stau zgribulita pe ea cu o cafea in mana, o tigara aprinsa si o carte captivanta...

Da...acesta e anotimpul meu...momentul in care pot gandi cel mai bine, momentul in care realizez cine sunt...
E frig acum, ma duc sa imi pun hanoracul pe mine, astept sa termin tura si ma voi duce sa imi caut banca...Pana atunci mai lasa-mi cateva zile si am sa iti pot spune cine sunt cu adevarat...