Ne-am intalnit la 3 dimineata...

Undeva in lumea asta era sigura ca s-a nascut el...cel ce avea sa ii umple golurile dintre degete...trebuia doar sa-l gaseasca... Vantul batea razlet a iarna fluturandu-i paltonul pe poale. Era 3 dimineata, sambata, si se indrepta spre taxi cand l-a vazut...era brunet, putin carunt, inaltut, avea un zambet cald si cei mai expresivi ochi caprui...ochelarii si ceata nu o lasasera sa il remarce din prima, banalitatea aspectului facand-o sa nu ii acorde atentie pana cand nu s-au apropiat. Senzatia ca il mai vazuse undeva o napadise, dar in acel moment isi dorea doar sa il imortalizeze in mintea ei. Sfios a prins-o de mana si a salutat-o. "Oare el ma stie?!" - Buna! Te rog sa ma ierti ca am indraznit, de jumatate de ora merg si singurele doua persoane pe care le-am abordat au fugit. M-am gandit ca asa o sa ma asculti...imi cer scuze din nou pentru indrazneala. "Deci nu ma stie...Nu-i nimic, sa vedem ce poveste o sa imi toarne." - Buna! Presupun ca vrei o tigara, bani pentru o bere...sau nu esti din orasul asta nenorocit. - Ultima optiune ar fi cea corecta. Sunt din Brasov, am venit la un interviu, abia am reusit sa ma descurc...si sincer, chiar e adevarat ce se spune, sunteti niste oameni foarte egoisti si rai! - Vai, iti multumesc! In cazul asta, sa nu iti stric impresia generala, cred ca poti sa te descurci si singur! - Nu, stai! Imi cer scuze, nu vorbeam de tine...esti singura persoana simpatica de pana acum. Te rog, nu ma lasa singur, o sa imi pierd trenul... - In cat timp ai trenul ? - In 45 de minute... - Pai, nu stiu cum sa iti explic : daca nu iei taxi-ul, alta sansa nu prea ai. Masina de noapte deja ai pierdut-o, iar pe jos ajungi la limita, numai daca stii drumul exact. - Bani de taxi nu mai am, iar pe jos, clar o sa imi creasca parul pana la umeri pana nimeresc. - Uh...ai noroc ca ai dat peste un om diferit...haide, o sa merg cu tine pana la gara. - Sunt uimit...exista si oameni buni in orasul asta! - Nu te mai mira atata si hai, mareste pasul daca nu vrei sa ramai aici. - Da, sa traiti! Si ca tot vom petrece urmatoarele 45 de minute impreuna, numele meu este Sergiu, incantat de cunostinta. - Daria, incantata sa mai renunt la 45 de minute din somnul meu! Si asa au pornit, prin parculete, printre blocuri si case, pe stradute intunecate. Daria avea pasii mici si repezi, taia strazile de parca erau aer, nu tone de beton si pavaj pline de gropi. Sergiu mergea putin in urma ei, o studia, exact ca pe o pasare pe cale de disparitie. - Chiar nu putem merge putin mai incet? Sunt foarte obosit... - Daca vrei luam o pauza, dar in dimineata asta o sa dormi pe bancile din gara, nu in tren, pe un scaun confortabil, la caldura. - Daca mai aveam bani pentru bilet, chiar as fi luat in considerare asta...sa pierd trenul... - Ai innebunit?! De ce ai vrea sa dormi pe un peron in gara? Stai asa...poate chiar esti nebun si o sa imi bagi un cutit in spate...Ia mergi tu mai in fata! - Si daca esti tu cea nebuna si o sa ma omori tu pe mine ? Eu zic sa mergem unul langa celalalt, si ca sa fiu sigur ca nu o sa scoti un cutit din geanta...o sa te tin de mana... Si golurile dintre degetele ei se umplura perfect, ca si cum cineva a turnat textura umana in palma ei...Se opri in loc pentru o secunda...ii simti ochii atintiti asupra-i. - Mergem ? Sau ma lasi sa dorm pe banca ?! Se dezmetici cu greu si isi trase ochii din privirea lui: - Da...sigur...trenul...trebuie sa pleci... Si isi reluara usor pasii...mainile lor inca impreunate ii faceau sa paseasca in acelasi ritm, din ce in ce mai accelerat, curand ajungand in gara...