Scum of the world...

Lumea asta nu a fost facuta pentru mine, ci pentru voi, oamenii monotoni si incuiati care nu stiu sa vada dincolo de regulile scrise...Pentru voi, dezamagirile societatii, care plecati ochii in asfalt in timp ce va duceti la slujbele voastre monotone...pentru viata voastra de zi cu zi care e tot mai lipsita de culoare...Ma doare....ma doare ca voi vedeti in noi niste rebuturi, niste suflete pierdute in drumul spre acea monotonie, ne vedeti total ANORMALI...dar nu suntem, ba chiar pot spune ca voi sunteti aceia, acele anomalii ale societatii in care traim si noi...iar voi, nu faceti decat sa ne poluati sufletul...De ce sa ma schimb eu, omul liber cu gandire proprie, ca sa fiu ca tine, un sclav al societatii, care nu poate fi unic?
Daca intr-adevar existi, ia-mi vederea si auzul, sa pot trai in lumea asta fara a fi influentata de ei, dar lasa-mi vocea, sa pot sa zbier din toti plamanii cand simt ca ma apasa singuratatea...

you'll never be as perfect as you were last summer...

Sunt pierduta in mintea mea, in durerea si singuratatea ce ma inconjuara acum...ai fost ultimul pentru care am putut sa simt ceva, si mi te-am dorit langa mine din tot sufletul, dar inteleg ca nu ai vrut sa fie asa...ce mai conteaza?
Ma adaptez incet, in sinea mea, cred ca deja sunt bine, dar inca doare sa merg singura pe strada, prin aerul rece, fara tine in gand...fara voi toti de altfel...dar mi-e bine...cel putin la suprafata.

In sufletul meu ma intorc in fiecare noapte pe insula, in mijlocul domului si tip...tip din strafundul plamanilor in linistea nopti, urlu si ma zbat in ritm isteric, pumnii mi-s plini de sange lovindu-i de marmura rece...Tremur, iar in momentele de pauza nu aud decat tulburul apei, valurile ce se sparg de ponton...Sunt trista si doare, iar lacrimi nu mai am sa plang, de aceea tip, sa ma descarc, sa va pot uita...

M-arunc in lumea oarba plina de culoare, gata sa lupt pentru tot ce sunt, dar curand ajung sa cad in lumea lor, sa imi pierd lumina si sa ma amestec in intunericul lor...e groaznic, ma sperie, ma pierd, de ce sa fim fortati sa ne resemnam, de ce sa ma sting?! Trec zile, luni de intuneric si apare ceva, cineva care imi aprinde focul si ma coloreaza in mine, si iar sunt gata sa ma avant, sa lupt, sa cred, sa...sa iubesc...si desigur, iar imi vor sterge culorile, iar focul mi-l vor stinge...asa se intampla mereu, dar n-am sa renunt, n-am sa cedez in fata intunericului...am sa lupt de fiecare data cand am sa gasesc chiar si o farama de motivatie, pentru ca nu voi sti niciodata in spatele acelui punct de lumina ce se poate ascunde...prefer sa lupt si sa cad de fiecare data pana am sa ajung la...la tine...cred...oricine ai fi...

Fereastra catre visare...

Intotdeauna mi-a placut pozitionarea camerei mele...am priveliste la cel mai frumos lucru, un apus pe apa...
Desi il vad de atatia ani, inca nu ma satur, mereu ma poate surprinde cu ceva nou...nuantele lui calde ce se impletesc prin nori imi vor fi mereu dragi, iar intr-o buna zi, stiu ca imi vor lipsi enorm...
Azi a fost o mica furtuna...amestec de culoare pe panza unui pictor trist, confuz...numai un astfel de suflet ar putea amesteca asemenea palete de culori si sa rezulte o imagine atat de frumoasa...
Mi-am tras scaunul la geam, cu laptopul in brate si nu fac decat sa privesc cerul si sa scriu...as vrea sa vedeti si voi ce vad eu acum, sigur v-ar trece cateva ganduri melancolice, s-au cel putin v-ati dori sa aveti pe cineva drag langa...eu una stiu ca imi doresc asta...de mult timp, dar de prea putine ori am avut ocazia sa impart momentul acesta cu cineva...cum zicea o persoana pe care am intalnit-o la un moment dat in viata : "Un rasarit sau un apus merita sa il imparti doar cu cele mai speciale persoane, iar daca ele lipsesc din viata ta, atunci nu il imparti."
Aproape ca e intuneric acum, culorile din fata ochilor mei dispar spre a se arata altora...sper doar sa le poata privi cum le privesc eu...
ma simt de parca sufletul meu dispare odata cu aceste culori...asa ca mai bine inchei aici, cat inca mai sunt urme de culoare pe cer...va las totusi o poza de la un alt apus, sper sa va placa:)

tot ce a fost

m-ai ranit...si nu pentru ca nu ma vrei...ci pentru ca din toata lumea asta, tu ai fost singura persoana in care am avut incredere sa imi spuna in fatza orice...si nu a fost asa...
daca tie ti-a luat doua zile sa iti gasesti curajul sa imi vorbesti, mie o sa imi ia o eternitate sa gasesc in mine puterea sa trec peste...sa cred in oameni din nou...
pana la urma nici nu a fost nevoie sa ma uit in ochii tai sa ma sperii si sa ma schimb in rau...a fost in de ajuns sa ma ignori...
iti multumesc ca mi-ai dovedit ca oamenii sunt adevaratele animale...

nu ma mai cauta...
Adio...

Some changes...

Pai...de azi am renuntat la tigari ( sper de data asta sa ma tina ), dar si la cafea...cei drept...nu am renuntat din ambitie proprie...ci de nevoie...incepusem sa am probleme de sanatatea prea mari din cauza lor...asa ca..pana aici...
M-am apucat si de alergat, macar pana cand o sa imi cedeze picioarele...
iar restul schimbarilor nu le pot insirui aici...uneori tre sa mai tii si pentru tine...
Dar sunt fericita cu inceputul asta de saptamana...e cu totul altfel:)
so...wish me luck on this...i really need it:D

damn shit...

i've been feeling pretty sick lately...and i don't know why...maybe it is because i've cut my psychiatric tratement...hell knows...
Given the above circumstances, i've been resting alot in bed and watching movies...now i'm fascinated by Hellraiser...i'm at part 4 out of 8...the first one wasn't so scary, being created in 1987 you can't ask that much from it...by the 3rd it started to be actually gruesome...from the 4th i am expecting some deep horror movie shit:D
That's all i can say for now...i'll be hearing you guys later:)

and so it is...

Incep iar sa ma pierd si sa pierd tot ce e in jur...ma simt iar lasata singura...din fericire, cineva m-a invatat ca doar eu contez in lumea asta...asa ca nu mai doare...
Aseara am avut un vis...m-am trezit din el cu un dor de mare...ma vedeam, ca intotdeauna, plimbandu-ma pe malul marii cu picioarele adancite in nisip, fusta-mi lunga, udata de valurile ce se izbeau violent de mal, o taram alene dupa mine...adunam scoici, melci si stele de mare...culoarea lor, a cerului la rasarit, briza marii, pustiul plajei, totul era perfect...
mi-e dor de calmul tau, deschide-ti bratele si primeste-ma in ele...cufunda-ma in valuri, spala-mi durerea si pacatele la fel ca asta-vara...asteapta-ma, am sa vin cat de curand...