Sprijin...

Traia cu-n ranjet fals in lumea lor fara culoare...acel zambet ce il afisezi din politete, sa nu creada cel de langa tine ca nu ii dai atentie sau ca deja te-ai plictisit teribil.Totul era atat de monoton pentru ea, trezit devreme, drumul pana la serviciu, orele de munca, ba chiar si suplimenter, lipsa de interes pentru povestile colegilor, drumul pana acasa, vazut un film si apoi somnul, atat cat se putea...Dar nu isi dorise asa ceva, ba chiar fugise toata viata de rutina.
Prima floare, prima pata de culoare din curtea firmei, se inaltase voios spre cerul mohorat, parca era un mic soare si dorea sa il lumineze...cat tupeu, cata vointa...degeaba...stropii nemilosi au inceput sa cada pe asfalt, pe pamantul ei, pe frunzele ei plapande...curand, au doborat-o, nu mai zambea la fel de frumos, statea culcata in noroi, iar picaturile de ploaie parca ii erau lacrimi..."pana si florile renunta, eu de ce nu as renunta?!" Fumul de tigara se pierdea printre picaturi, in timp ce ea privea dezamagita floarea...cei cativa pasi pana la pata de culoare ii strabatu apasat in ploaie si se apleca la ea, ii sterse parca lacrimile si o propti de gard...un zambet ii rasari in coltul buzelor cand vazu floarea iar puternica...isi dorea sa continue...
Avea si ea un sprijin, la fel cum pata de culoare avea acum zidul, ea il avea pe el...

Uneori nu am nevoie de aripi...

Uneori nu am nevoie de aripi sa pot zbura
Deschid fereastra si privesc asfaltul
Ma trezesc ca-mi iau avant si ma arunc
Stiu sigur c-ai sa vii sa ma salvezi...

Si-mi tai penele incet, una cate una...
Uite-ma cum cad din cer, si-n urma las doar luna...
Si ma zbat in zborul meu, dau din aripi ca nebuna...
E prea tarziu sa ma salvez, sunt una cu tarana...

Si ma trezesc din visul meu, si stiu ca e aievea...
Nici asta-noapte n-ai venit, la fel ca-ntotdeauna
In cine sa mai cred cand singura-s in lume?
Cine-mi va intinde mana cand totul se darama?

the little spartan geek

E un specimen foarte ciudat pot spune, dar in acelasi timp imi este si foarte drag...stiu ca acum va ganditi ca am luat-o razna si nu intelege-ti despre ce vorbesc, dar am sa incerc sa va explic...
E un tocilar dragalas, dar total atipic...n-ai sa il vezi cu pantaloni putin ridicati deasupra gleznei, camasi batranesti, pantofi si ochelarii prinsi cu scotch...chiar nu ai zice ca e un astfel de om...parul putin lungut si-l aranjeaza in fiecare dimineata cate o jumatate de ora, dar mereu ii sta exemplar, ca o adevarata domnisoara, tricourile sau camasile sale ii dau un farmec aparte, blugii usor stransi pe picior ce ii evidentiaza formele, nu ca as avea de unde sa stiu sigur asta, o intalnire in timp real ne este imposibila acum, dar mergand la sala micutul nostru, presupun ca are un posterior remarcat de sexul opus:) sa nu uitam de talentul lui de rockstar autohton pe care il stapaneste mai mult decat bine...incredibil, nu? Nu ai crede ca e descrierea unui tocilar...si totusi e un mic geniu pregatit sa infrunte lumea cu tehnologia:)
Am vorbit atat despre el si totusi nu am abordat partea de spartan...presupun ca aveti in minte imaginea de soldat grec, chipul acela de barbat dur, usor neingrijit, putin barbos, ochii de culoare deschisa, si desigur corpul bine lucrat cu 8 pack-ul photoshop-at...eh, el nu e chiar asa, dar viseaza la asta, ca orice barbat:) in schimb, fata lui dragalasa cu ochisori verzi inspira numai inocenta, dar eu stiu ca adanc in sufletul lui, zace un mic tocilar spartan:)

Si acum gata, am vorbit destul de tine...ti se urca la cap daca mai scriu...somn usor copile, pana data viitoare:)

pauza de gandire...

Voi lua o pauza din lumea voastra, din lumea asta rea in care m-am trezit peste noapte singura si speriata de tot ce e in jurul meu...trebuie sa ma regasesc in mintea si sufletul meu, sa ma pot baza iar pe mine, nu pe voi, toti cei ce m-au dezamagit...
So...Goodbye for now...see you when i'll be 22...

Dorinta...

O scarba si o stare de dezgust imi curge prin vene cand ma gandesc la el, cand imi aduc aminte cum s-a purtat intaia oara si cand realizez ca acum va face la fel...dar are ceva captivant in sinea lui, nu stiu inca ce il defineste, poate ochii inlacrimati pe care i-am vazut aseara sau poate modalitatea prin care incerca sa treaca peste durerea lui...sau poate doar sper ca in sufletul lui exista totusi un gram de omenie...
Si totusi, stiu cat se poate de clar ca este acel gen de tip care sufera cand isi pierde "marea iubire" pentru ca aceasta il lasa pentru ceva mai nou, mai bun, poate chiar mai bogat, iar singura lui modalitate de a reveni la normal este sexul fara limite, obligatii sau sentimente...si uite asa se nasc "curvele" pe care chiar el nu le sufera...curvele care il ranesc...care ii pun lacrimi in ochii lui ceresti...
Da, stiu foarte bine cine e, ce ii poate pielea si ca ma va rani...dar nici de data asta nu vreau sa ma invat minte si am sa ma las purtata in plasa lui...

She's going crazy...

Sta in pat, cu spatele sprijinit de perete si privea in gol...o singura melodie se auzea din calculatorul ei, o melodie trista, lenta, ale carei acorduri curgeau lin in jurul ei...curand mii de ganduri au inceput sa i se invarta in minte, amintiri din insignifianta-i viata...fara sa se lase asteptate, lacrimile incep sa ii brazdeze obrazul palid..."oare ce rost am in lumea asta?! cand am sa imi gasesc linistea?!", se intreba ea in pustiul de lumina ce o invaluia...si atunci a realizat, visele nu aveau sa ii devina realitate, regretele aveau sa ii curga mereu prin vene, iar singuratatea avea sa ii fie singurul prieten...s-a linistit...incetul cu incetul, lacrimile au incetat sa mai curga, suflul i-a revenit la normal, iar tristetea de pe chip s-a preschimbat in indiferenta..."s-a sfarsit totul, o luam de la capat...un nou inceput...oare?!...poate nu, poate doar sper sa se schimbe totul, dar nu va fi asa in cele din urma, dar nu mai conteaza, nu imi pasa ce va fi..."
Ploua, e liniste si doar un vant schimbator se mai aude...deschide geamul si isi aprinde o tigara...toate acele ganduri sunt invaluite in fum acum...ultimul fum ii invadeaza plamanii, arunca tigara, iar geamul revine la rolul sau de a o izola de lumea de afara...patul o primeste in "bratele" sale, iar perna ii este inca odata sprijinul pe timp de noapte...geana pe geana, ochii i se inchid..."e timpul sa te odihnesti, copila a Lunii..."

E stare de dor...

Ma uit pe geam...ninge...iar...pentru a treia oara iarna asta...deja sunt satula de albul de afara...ma uit pe geam si am o stare de dor...
Mi-e dor de vara...de acum 6 luni, cand plangeam ca e cald, ca nu pot respira, ca ma arde soarele...dar tot imi e dor...de mare, de linistea ei, de albastrul tulbure al valurilor ei, de crestele ce o limiteaza, acele creste pe care stateam zgribulita la 6 dimineata in praf, savurand tigara dupa tigara in asteptarea magiei de culoare de pe cer...acele nuante parca smulse din paleta de culori a unui pictor ce se impleteau pe cer atat de armonios printre nori...epava ruginita din larg care asteapta sa fie luminata de mandrul soare, isi asteapta exploratorii cu drag si dor...si apare...falos ca un rege, soarele, ce imi lumineaza mai apoi drumul prafuit spre casa...ma bag in pat si adorm in timp ce urechile mele inca mai aud muzica din seara ce tocmai a trecut pe langa mine, iar gandurile mele zboara la toate acele momente ce mi-au incantat privirea...la toate persoanele intalnite acolo...in lumea mea, in casa mea de vara, in universul meu...ma simt euforica, libera si indragostita...visez, din nou, sa ma trezesc la 6 dimineata, sa fug spre gara, sa ma urc in accelerat...acel accelerat de 7:30 care ma duce la mare, sa stiu ca in maxim 5 ore sunt in gara, sa pot fugi pana la nisipul ars de soare, sa imi plimb picioarele desculte prin el, sa ma racoresc in valurile marii...

E stare de dor...mi-e dor de Costinesti...de White...