Voi nu stiti multe inca...

Inca nu stiti cat de mult pot suferi sau cat de mult pot zambi si nici macar sa nu va dati seama...pot ascunde atat de multe trairi de voi, dar nu fac asta din rautate, ci doar pt ca prefer sa vedeti ce e mai bun din mine...prefer sa nu vedeti cat ma chinui uneori, cat de nervoasa sunt sau cat de fericita pot fi...vreau sa vedeti doar cat de mult va iubesc si cat bine imi faceti cand sunteti aici...prefer sa ascund partile mele extremiste de voi pentru a nu va indispune prea mult...voi, si doar voi mai aduceti la lumina binele din mine, si tot voi ma inviati ma tine-ti in viata cu fiecare zambet al vostru...va multumesc dragii mei, chiar daca de multe ori arat asta:)

Paranoia...

Oare innebunesc sau pur si simplu ma imbolnavesc?
Aseara n-am putut sa dorm, m-au cuprins diferite stari, una mai intensa ca alta, ajungand pana la paranoia...as vrea sa inteleg ce s-a intamplat cu mine aseara, de ce simteam ca muzica mi-e implantata in creier, si de ce simteam ca timpanele imi vor exploda, de ce nu puteam sa ma misc si de ce simteam ca esti in camera mea, ca ma privesti, ca vrei sa ma aduci in pragul nebuniei...?
Poate doar mi-era rau, poate doar lipsa somnului din ultimele zile mi-a cauzat toate astea...nu stiu, dar as vrea sa nu se mai intample...

Pentru voi

In semn de multumire pentru acesti trei oameni magnifici din viata mea, am sa scriu aceste randuri, pentru acesti oameni ce alimenteaza partea buna a nebuniei mele...
Pe voi doi va stiu de aproximativ trei ani, pe fiecare v-am adorat separat, iar pe ea am ajuns sa o indragesc de prima data cand am zarit-o, iar acum, va iubesc pe fiecare in parte, iar pe toti impreuna mai mult decat orice :) Sunteti parte din mine acum, si nu vreau sa va dau drumul, as vrea ca vara asta sa fie eterna...
Tu, bondule rebel, te-am adorat din clipa in care am mers sa ne luam bilete spre iubita noastra mare, si niciodata nu am incetat sa te ador, chiar daca au trecut luni peste cuvintele noastre, si vreo doi ani peste ochii nostri...niciodata nu am uitat ca mi-ai spart arcada, si nu o voi memora ca un lucru rau, ci ca una din amintirile placute alaturi de tine, si sper ca vara asta si de acum incolo sa fie mult mai multe, chiar daca ar insemna sa imi mai spargi arcada :))
Pe tine, draga mea cu par de foc bland, te-am cunoscut prin alte cai, dar te-am indragit de la a doua bere, si am stiu ca esti de a mea...am iubit faptul ca tu nu esti ca celelalte, sa vrei conditii acolo unde mergem, si am trecut si trecem prin situatii asemanatoare in prezent, ceea ce ma uneste atat de mult de tine, as vrea sa ramai asa, putin mai pura, dar totusi deschisa la minte alaturi de noi :)
Iar tu, dragul meu prieten, n-am sa uit cat de timid erai cand te-am cunoscut intaia oara si cat timp ne-a luat sa ne cunoastem, cate tigari si cate pauze au fost nevoie sa ajungem aici...si nu am sperat niciodata sa ajung aici, dar acum, iata-ma in dreapta ta, ca o pisica plouata ce plange pentru ca ii e frica sa te piarda, asa cum imi e frica sa va pierd pe toti trei...

V-as fi iubit pe toti pe rand, dar nu ar fi avut farmec, asa ca va iubesc pe toti odata, mai intens decat am facut vreodata :X

Pentru ca suntem iobagi:)

Sa ai bani si sa fii cretin...
Ieri, la o ora tarzie, cand mergeam impreuna cu prietenul meu cu metroul spre casa, am intalnit, spre nefericirea noastra, un domn ( ii spun asa doar pentru ca sunt politicoasa ), care era in incapacitate sa inchida cutia noului sau telefon, sau macar sa aranjeze continutul cutiei cat sa se poata inchide...Am o intrebare profunda in gand...daca o cutie de carton nu a fost capabil sa inchida, atunci cum va putea acest domn sa lucreze pe un Blackberry, un smartphone...Sunt socata de toti acesti mici iobagi ce au devenit peste noapte usor mai instariti si isi cumpara tehnologie doar pentru a fi in trend...sunt...ah...las-o balta, si asa imi tocesc degetele de pomana aici...

va doresc, dragi iobagi, la mai multi bani, iar celor ce scot pe piata tehnologii din ce in ce mai avansate, sa faca si o varianta a acestor produse ceva mai usor de folosit, for the mentally challenged;)

Dragul meu...

La multi ani, bunicutule!

A mai trecut un an de cand nu te am langa mine, si vor mai trece multi, stiu bine asta...dar inca nu am uitat ca azi era ziua ta, si daca nu pot fi acolo sa iti aduc o floare, iti scriu aici ca mi-e dor de tine si ca as vrea atat de mult sa mai fiu copil, sa stau verile cu tine, sa adorm noaptea in timp ce imi spui povesti cu ursii din sat sau de cand erai tanar si erai pe front...mi-e dor sa ma lasi sa inham caii si sa mergem pe camp, sa te vad stand seara la poarta de parca ai fi un adevarat strajer, sa stau la pranz la masa si sa te vad cum tronezi pe scaunul tau, ca un adevarat cap al familiei, si sa ne certi pe noi toti, nepotii tai, pentru ca vorbim la masa, si sa ne sudui cum numai tu o faceai...
As vrea sa nu ma vezi asa cum sunt acum, si imi pare rau daca te-am dezamagit...
Te iubesc tataitza...mi-e dor de tine...

Ucide-ma...

Fantezii si vise abstracte aruncate in lanturi, tinute strans sa nu nasca in suflete sentimente profunde ce duc la destramarea ratiunii din noi...ah, tu, gura spurcata ce scuipi din tine tot ceea ce simti, as vrea sa te inchizi pentru eternitate, sa ai buzele cusute cu ata alba plina de sange, sa te doara mai rau decat pe mine, sa te inveti odata minte...sa nu graiesti in veci ale mele sentimente...ah tu inima putreda ce vrei sa renasti, te rog din suflet, mori, si asa sa ramai, uscata si fara pulsatii, vesteda ca o leguma stricata...iti interzic, da, iti interzic sa mai iubesti vreodata, sa mai speri ca te vei inalta ca un Phoenix arzand la cerul albastru...
Inima tampita, mori pentru eternitate...

Scum of the world...

Lumea asta nu a fost facuta pentru mine, ci pentru voi, oamenii monotoni si incuiati care nu stiu sa vada dincolo de regulile scrise...Pentru voi, dezamagirile societatii, care plecati ochii in asfalt in timp ce va duceti la slujbele voastre monotone...pentru viata voastra de zi cu zi care e tot mai lipsita de culoare...Ma doare....ma doare ca voi vedeti in noi niste rebuturi, niste suflete pierdute in drumul spre acea monotonie, ne vedeti total ANORMALI...dar nu suntem, ba chiar pot spune ca voi sunteti aceia, acele anomalii ale societatii in care traim si noi...iar voi, nu faceti decat sa ne poluati sufletul...De ce sa ma schimb eu, omul liber cu gandire proprie, ca sa fiu ca tine, un sclav al societatii, care nu poate fi unic?
Daca intr-adevar existi, ia-mi vederea si auzul, sa pot trai in lumea asta fara a fi influentata de ei, dar lasa-mi vocea, sa pot sa zbier din toti plamanii cand simt ca ma apasa singuratatea...